Afinul face parte din categoria de plante medicinale si aromatice iar investiția într-o plantație de afini poate fi recuperată destul de ușor, mai ales dacă fructele sunt procesate. Pentru a înființa o plantație de afini pe un hectar sunt necesare între 2.500- 4.800 de plante, potrivit cercetătorilor și de regulă, plantele se trimit în ghivece cu pământ oriunde în țară, iar furnizorii dau asigurări că rodesc din primul an.
Aceasta cultura poate primi fonduri europene prin PNDR 2014-2015 cu Sub-măsura 6.1. – “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dar și cu Sub‐măsura 11.1 ‐ Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică
Exemplu de succes:
Afacere inedită: plantație cu afine uriașe la Robănești
Producătorul de afine estimează că va obține 13-15 tone la hectar atunci când plantația va fi pe rod. Întreaga producție va merge la export. Iată povestea unui tânăr investitor, Codruț Fratoștițeanu, care a dat America pentru a investi în agricultura doljeană, unde a înființat o plantație de afin care se întinde pe zece hectare, la doar 14 kilometri de Craiova. Fructele sunt de dimensiuni impresionante: o singură afină poate ajunge la două grame. Codruț Fratoștițeanu a dezvăluit, în emisiunea „Economia Sudului“, de la alege tv, că profitul obținut după cultivarea unui singur hectar de afin ajunge la 25.000 de euro pe an.
Craioveanul Codruț Fratoștițeanu are 40 de ani și este administratorul firmei Integritas Invest. El a lucrat în industria de armament, dar a preferat să se reprofileze, a făcut Facultatea de Teologie, a lucrat o perioadă în SUA, unde câștiga într-o lună cât alții în 10-15 ani, dar a preferat să rămână în Craiova și să investească în agricultura doljeană. După ce a lucrat în SUA câteva luni, mai mulți ani la rând, el a acumulat suficient capital pentru a-și începe o afacere pe cont propriu, și nu una oarecare, ci a ales să cultive pe solurile doljene o plantă care crește, de obicei, în zona de munte: afinul fără țepi – un soi adus din SUA -, care se dezvoltă perfect pe dealurile de la Robănești.
Întreprinzătorul a povestit, în emisiunea „Economia Sudului“, de la alege tv, cum a ales să investească în domeniul agricol, familia sa având o tradiție îndelungată în cultivarea pământului: „Eu provin dintr-o familie cu un istoric destul de lung: familia Fratoștițeanu de la Fratoștița, care a avut domenii vaste. Ba mai mult, bunicul meu din Fratoștița a fost singurul care nu a fost colectivizat. A avut drag de pământ, drag de țară“. Codruț Fratoștițeanu a mai spus, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, că a încurajat și alți prieteni să investească în agricultură, iar pe viitor se gândește chiar și la o investiție în sectorul sănătății, pe motiv că „există două domenii de activitate care întotdeauna merită o investiție: sistemul sanitar și agricultura. Aceste două investiții vor aduce bani întotdeauna, atât în perioada de recesiune, cât și în perioada de boom economic“.
Cu experiența acumulată în SUA și cu suficient capital în buzunar, tânărul doljean s-a întors pe meleaguri natale, hotărât să investească într-o plantație de afin. „Ideea înființării unei plantații de afin mi-a venit în Statele Unite. În timpul studenției am mers cinci ani consecutiv acolo și am văzut afinul de cultură, și am venit în România cu gândul de a face o afacere de genul acesta. Investiția este începută în 2010, dar plantarea efectivă am făcut-o în 2012“, a spus Codruț Fratoștițeanu.
În ferma de la Robănești, tufele de afin puse pe o tehnologie numită „bilon“ se dezvoltă excelent, chiar dacă au fost plantate în zona de câmpie. Fructele sunt uriașe, mai puțin întâlnite în România, în sensul că un singur bob atinge o greutate de două grame și ca dimensiune este cât o monedă de 1 ban sau de 1 eurocent, pe când afinele din zona montană sunt mult mai mici și colorează mai mult limba în violet, imediat după ce sunt consumate.
Ferma de la Robănești este complet automatizată. Un computer gestionează activitățile din fermă, în sensul că se poate ști și controla în orice moment ce cantitate de apă și ce cantitate de fertilizatori sunt introduși prin instalația prin picurare, care se întinde pe toate cele zece hectare ale plantației. De asemenea, investitorul a introdus internet wireless la plantație și, cu ajutorul unui soft special și al unor camere de supraveghere poate să știe în orice moment ce se întâmplă în plantație.
Recoltarea afinelor se face manual, cu zilieri și chiar cu studenți
În 2015, din plantația de afin se estimează a se recolta trei-patru tone pe hectar. Având în vedere că recoltarea afinelor se face manual, întreprinzătorul speră să atragă pe plantație oameni din comună care să lucreze ca și zilieri sau chiar și studenți. „Afinul crește aproape ca și strugurele, în sensul în care are un ciorchine cu multe boabe pe el. Recoltarea se face bob cu bob, în trei-patru treceri pe an. Oamenii din satele din jur cred că ar fi interesați să vină la cules de afine. (…) așteptăm chiar și studenți“, a spus Fratoștițeanu, adăugând că o persoană care merge la cules de afine poate câștiga 40, 50 și chiar 80 de lei pe zi, dacă are dexteritate și culege o cantitate semnificativă într-o singură zi (plata se face pe kilogramul recoltat). Fermierul nu asigură transport, dar se bazează pe forța de muncă din Robănești.
Producția de afine se exportă integral
Afinele ce vor fi produse la Robănești vor ajunge pe mesele europenilor din foarte multe state din UE. Firma care dezvoltă plantația de afine uriașe, Integritas Invest, are contract cu o societate care livrează întreaga cantitate la export, în Germania, Franța, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Olanda etc. De la Robănești, afinele pleacă ambalate în caserole de un kilogram, iar de la firma exportatoare, acestea vor fi livrate peste graniță ambalate în caserole de 125 de grame, această cantitate fiind standard pentru multe dintre supermarketurile din Europa.
Pe viitor, Fratoștițeanu dorește să mai investească și într-un depozit frigorific, pentru ca afinele recoltate în reprize să fie depozitate câteva zile, până când se mai coc și altele, astfel încât să fie optimizate costurile cu transportul mărfii către procesatorul din Hunedoara, de la care pleacă fructele către export.
Avantajele atragerii de fonduri europene
Plantația de afin care se întinde pe zece hectare a fost înființată cu fonduri europene și guvernamentale, atrase prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Proiectul a avut o valoare eligibilă de peste 623.000 de euro, din care 50% a reprezentat cofinanțarea beneficiarului. „Eu am avut șansa de a lucra cinci ani consecutiv în Statele Unite, în vacanțe, dar cu venituri destul de bune. În 1998-1999 câștigam într-o lună cât valoarea unui apartament în Craiova. În sensul acesta, am mai avut și câteva imobile, proprietăți, pe care le-am vândut în vederea realizării acestei investiții“, a spus Codruț Fratoștițeanu. El îi îndrumă pe fermierii doljeni să atragă fonduri europene cât se poate de multe. „Există o oportunitate legată de atragerea fondurilor europene și cu toții trebuie să profităm. De multe ori am fost întrebat ce făceam dacă nu erau aceste fonduri europene, iar eu răspundeam că oricum făceam această investiție, chiar dacă erau fonduri sau nu, însă diferența este că dacă era să fac o investiție proprie acum aveam cinci hectare de cultură, dar pentru că a existat oportunitatea acestor fonduri, acum am zece hectare“, a explicat investitorul.
Un business profitabil: se câștigă 25.000 de euro la hectar
Ferma de afine devine profitabilă din 2015, când se estimează să se recolteze trei-patru tone la hectar. Atunci când plantația va rodi complet, adică prin 2016-2017, proprietarul speră să obțină 13-15 tone de afine la hectar. Având în vedere că în plantație sunt cultivați arbuști de afin pe zece hectare, rezultă o cantitate impresionantă de fructe anual, 130-150 de tone. Întrucât afinul nu necesită costuri foarte mari de întreținere, nu este o plantă inclusă în carantina fitosanitară (după cum afirmă investitorul), iar kilogramul de afine se vinde și cu 40-80 de euro în supermarketurile din Europa, atunci profiturile sunt garantate. Investiția de început poate pune probleme fermierilor care doresc să înființeze o astfel de cultură, dar profiturile sunt uriașe. „Profitul obținut ajunge și la 25.000 de euro la hectar“, a declarat Codruț Fratoștițeanu, care a adăugat că, la fel ca în alte businessuri, partea cea mai mare din profit ajunge la procesator și nu la producător, dar acest lucru se întâmplă pentru că sunt activități total diferite, ce necesită cunoștințe diferite și o altă abordare.
Emisiunea integrală o puteți urmări pe site-ul Gazetei de Sud (www.gds.ro) și pe site-ul televiziunii noastre (www.alege.tv).
Cultivați și plante care vă aduc profituri bune!
Investitorul care dezvoltă moderna și inedita plantație de afin de la Robănești i-a îndrumat pe agricultorii doljeni să se gândească să cultive și plante care aduc profituri consistente. El consideră că aceștia nu trebuie să se bazeze doar pe culturile tradiționale din care nu câștigă mai nimic, și nici să se sfiască să atragă fonduri europene. De asemenea, tânărul craiovean, care dezvoltă la Robănești afacerea perfectă cu costuri mici, cu angajați puțini și cu profituri maxime, îi mai îndeamnă pe cei care au posibilitatea să călătorească în lume să o facă, pentru a învăța din experiența și civilizația altora, așa cum a văzut el în Arizona, unde pe terenuri altădată aride și fără precipitații, americanii făceau bani irigând prin picătură plantațiile de afin și utilizând la maximum orice petec de pământ care se putea preta la agricultură.
Sursa: www.gds.ro