Ministerul Fondurilor Europene va avea cel puțin o jumătate de miliard de euro de alocat proiectelor pentru tinerii de 16-24 de ani în perioada 2014-2020, iar regulile de accesare a banilor europeni „vor fi mult mai simple”, a declarat Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, la Romanian Business Leaders Summit (12-13 februarie).
Teodorovici, care a făcut parte din panelul de vorbitori la sesiunea “Cum creștem o nouă generație de antreprenori” a enumerat câteva direcții către care banii europeni ar putea merge în perioada următoare: subvenționarea de locuri de muncă, burse de studii în străinătate, costurile de relocare în cazul în care tinerii își schimbă locul de muncă. În ce privește stimularea antreprenoriatului printre tineri, Teodorovici a vorbit despre deschiderea către un parteneriat cu mediul de business. „Vom finanța cele mai bune idei. Îi sfătuiesc pe tineri să se informeze bine și să aplice.”
Dragoș Anastasiu, președinte la Eurolines, membru al boardului FRBL și moderator al sesiunii a subliniat necesitatea educației antreprenoriale, pentru a reduce teama crescută de eșec printre antreprenorii români, educație care este la fel de importantă precum finanțarea. „Educația pleacă de acasă, de la cum mamele își cresc copiii”. Cine îi finanțează și susține însă pe cei care eșuează? „Accept ca cei pe care îi susțin să o dea în bară. Acum sprijin un student care studiază în Germania și căruia îi finanțez două idei. E ok dacă greșește”, a spus Mircea Tudor, președinte MB Telecom și câştigător al titlului de cel mai bun antreprenor din România în 2014.
Sursal: www.rgnpress.ro