Exemplu de succes:

ACI Cluj şi-a ridicat o fabrică din fonduri europene. “Am creat peste 70 de locuri de muncă”

ACI Cluj a finalizat cu succes construcţia unei hale noi de construcţii metalice, precum şi achiziţionarea de echipamente şi tehnologii prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”. Programul este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene.

Fabrica de confecţii metalice inaugurată de ACI Cluj este una din cele mai performante din ţară. Are o suprafaţă de 3210 mp şi a fost dotată cu 17 echipamente şi utilaje noi, software şi hardware de ultimă generaţie, achiziţionate din Uniunea Europeană.

Construcţia a durat 7 luni, deşi în contractul de finanţare a fost prevăzut un termen de finalizare de 12 luni. Contractul rămâne în vigoare încă 5 ani de la recepţie, ceea ce reprezintă perioada de monitorizare a proiectului.

Capacitatea de producţie a fabricii de confecţii metalice este de peste 400 de tone/pe lună într-un schimb, însă aceasta va ajunge să producă 800 de tone de confecţii metalice/lună în două schimburi.

“Evenimentul de la sfârşitul lunii noiembrie reprezintă un moment important pentru compania noastră, ca urmare a finalizării acestui proiect. Estimăm că noua fabrică va contribui la creşterea cifrei de afaceri a companiei cu circa 20% anual şi la reducerea costurilor aferente obţinerii de confecţii metalice cu circa 10% anual. Se vor crea 18 locuri de muncă în cadrul fabricii de confecţii metalice şi alte 60 locuri de muncă în activităţi conexe (proiectare, aprovizionare, transport). Compania noastră a angajat deja trei absolvenţi, ingineri debutanţi li alte 11 persoane au fost trimise la cursuri de instruire pentru acest proiect.”, a declarat managerul de proiect, dr. ing. Dorin Aschilean.

În ceea ce priveşte destinaţia confecţiilor metalice produse, 70% din producţia obţinută va fi destinată proiectelor executate de către ACI CLUJ, 20% din producţie va fi destinată exportului, iar 10% va merge către clienţi autohtoni.

Valoarea totală a proiectului este de 14.941.747,75 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă este de 5.089.555,89 lei, formată la rândul ei din contribuţia comunitară prin fonduri europene de 4.377.018,07 lei şi din contribuţia Guvernului României prin fonduri ale bugetului de stat de 712.537,82 lei.

Pentru informatii suplimentare va puteti adresa companiei SC ACI CLUJ SA la: adresa Calea Dorobantilor, nr.70, Cluj-Napoca, jud. Cluj, persoana de contact: managerul fabricii de confectii metalice Dl.Ing. Gelu Baraian, telefon: 0724-544962, email: aci@acicluj.com sau biroului de marketing al companiei la email: marketing_aci@acicluj.com.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net