daniel-constantin-subventii-porci-640x330Ministerul Agriculturii vrea sa puna la dispozitia fermierilor primele fonduri europene prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 din primele luni ale anului 2015, pe raspunderea statului roman, in conditiile in care in acest moment nu se asteapta ca proiectul sau de PNDR sa fie aprobat de Comisia Europeana in acest moment, in lipsa adoptarii bugetului Uniunii Europene pe 2015, a declarat, luni, ministrul de resort, Daniel Constantin, dupa o intalnire avuta la Bruxelles cu comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan.

“Sigur ca nu avem asteptari privind aprobarea oficiala a Programului in acest moment, pentru ca acest lucru nu se va intampla pana cand nu va fi aprobat bugetul la nivel european, dar in luna martie 2015 vom avea o aprobare <<neoficiala>>, pana atunci Romania avand posibilitatea sa deschida pe raspunderea statului membru anumite masuri – cele de investitii si cele pentru tinerii fermieri. Ne-am angajat in fata fermierilor ca le vom pune la dispozitie fonduri europene din primele luni ale anului si vrem sa ne tinem de promisiune”, a declarat Daniel Constantin, potrivit unui comunicat de presa emis de MADR.

Ministrul a participat luni la Reuniunea Consiliului Uniunii Europene Agricultura si Pescuit, care s-a desfasurat la Bruxelles. Din delegatia Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a facut parte si George Octavian Turtoi – secretar de stat.

La intalnirile de la Bruxelles, delegatia romana a mai discutat detalii privind Pilonul I – plati directe, precum si efectele embargoului impus de Rusia cu privire la importurile de produse agroalimentare de pe piata comunitara.

Oficialii romani au subliniat “dificultatile cu care se confrunta sectoarele carnii de porc si lactatelor, solicitand aplicarea de masuri la nivelul Uniunii Europene precum stocarea privata si activarea restitutiilor la export pentru a orienta cantitatile de produse pe piete terte”, a precizat MADR.

De asemenea, delegatia romaneasca a cerut, in Consiliul UE, compensarea pierderilor de venit pentru producatorii din sectoarele afectate indirect de embargoul impus de Rusia.

De asemenea, reprezentantii romani prezenti la Consiliul UE  au sustinut instituirea unei scheme de ajutor pentru depozitarea marfurilor care nu au mai ajuns pe piata ruseasca, urmand ca acele cantitati care beneficiaza de sprijin sa fie comercializate pe piete terte, nu pe cea europeana, eventual cu posibilitatea utilizarii mecanismului restitutiilor la export.

Sursa: hotnews.ro