Fonduri europene pentru ferme de vaci. Primii paşi ai afacerii

Ministerul Agriculturii anununţă că de luna viitoare se va aproba o variantă a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Din bugetul alocat acestui program, o parte vor fi şi fonduri europene pentru ferme de vaci. Majoritatea crescătorilor de vaci spun în ultimii ani o fermă de vaci nu mai e chiar atât de profitabilă. Însă marea […]

Cea mai mare podgorie ecologică din România, revitalizată cu fonduri europene nerambursabile

Undeva, în zona Bărăganului de Mijloc, pe malul drept al râului Călmățui, se află o așezare cu un trecut nu foarte îndepărtat numită Însurăței, astăzi oraș din județul Brăila. Alături de așezarea principală, orașul are în componență și satele Lacul Rezii, Măru Roșu și Valea Călmățuiului. Comuna a luat ființă în anul 1879, pe locul […]

Ghid unic pentru viitoarele apeluri în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, lansat în consultare publică

Ministerului Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020 și Organismul Intermediar pentru  Cercetare din cadrul Autorității Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, anunță lansarea în consultare publică a schiței Ghidului unic al solicitanului – Axa Prioritară 1 „Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor”. […]

Innovative Business Development invitat de onoare la conferința organizată de confederația italiană a comercianților

Pe data de 13 noiembrie firma noastră va participa în calitate de invitat de onoare la conferința organizată de confederația comercianților din Italia unde asociații și firme importante din această țară vor fi prezente interesate fiind de oportunitățile de afaceri oferite de țara noastră. Reprezentantul nostru va expune și Acordul de parteneriat al Comunității Europene […]