PNDR 2014-2020 va beneficia de circa 10 miliarde euro: 2015 va fi anul cu cei mai mulți bani!

Asta deoarece 2015 va avea alocarea financiară a anului 2014, propria-i alocare şi un procent din fondurile lui 2016  Aflat în procedură de aprobare la Comisia Europeană, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 are alocate, potrivit şefului OJFIR Harghita, dr. ing. Ioan Hîrb, 8,128 miliarde euro, la care se mai adaugă 20 de procente contribuţia […]

Consultanță pentru afaceri, din fonduri europene

Programul „Small Business Support”, care facilitează contactul între Întreprinderile Mici și Mijlocii și serviciile de consultanță în afaceri, prin consultanți locali sau experți internaționali, va fi aplicat în următorii cinci ani, cu finanțarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a anunțat astăzi Guvernul. Executivul a aprobat astăzi, semnarea unui Memorandum în acest sens între […]

Condiţii pentru achiziţia utilajelor agricole pe fonduri europene

Condiţii esenţiale pentru achiziţia utilajelor agricole pe bani europeni prin PNDR 2014-2020 În prag de deschidere a măsurilor pe noul PNDR, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face o serie de precizări esențiale pentru toți fermierii care fac achiziții de utilaje agricole cu bani europeni. Din informarea publicată pe site-ul AFIR reiese că, pentru decontarea […]

Proiectele de agricultura vor putea fi cofinantate si de IFN-uri pe schema 2014-2020

In perioada 2014-2020, IFN-urile vor putea cofinanta proiectele de agricultura. Alaturi de acestea vor intra in schema si companiile de leasing. Deocamdata programul este la stadiul de negocieri, incercandu-se a remedia eventualele dezavantaje si neplaceri legate de cofinantare. Deocamdata s-a identificat un dezavantaj al durate scurte de leasing, de maxim doi ani, ceea ce reprezinta doar faza […]

Teodorovici: In lunile urmatoare se vor lansa mai multe ghiduri si apeluri de proiecte

Invitat la emisiunea Recrutat in Iasi, organizata de Digi24, ministrul Eugen Teodorovici, a vorbit despre stadiulpregatirii fondurilor europene pe noul exercitiu financiar, dar si despre finantarile disponibile pentru IMM-uri in 2015. Astfel, intrebat de intarziereadeschiderii liniilor de finantare pentru perioada 2014-2020, Teodorovici ne garanteaza ca in lunile urmatoare se vor lansa mai multe ghiduri si […]

Noutăți PNDR 2014-2020: „Încurajăm și susținem crearea de cooperative”

Între măsurile din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 și cel pentru perioada 2007-2013 nu vor fi diferențe semnificative, a declarat Mihai Herciu, director general al Direcției Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cadrul Conferinței „Zilele agriculturii românești”. „În linii mari, măsurile rămân aceleași. Va fi sprijin pentru […]

Comisia Europeana a aprobat noile POSDRU si POCA 2014-2020 – fonduri UE de 5 miliarde de euro pentru domeniul social si “ameliorarea capacitatii de reactie a sistemului judiciar”

Comisia Europeana a adoptat miercuri noul Program Operational Capacitatea Administrativa (POCA) si Programul Operational Capital Uman (POCU). POCU inlocuieste in perioada 2014-2020 actualul POSDRU, pentru finantarea domeniului social si a formarii profesionale, iar POCA inlocuieste actualul PODCA, Comisia precizand ca noul program isi propune sa amelioreze si “capacitatea de reactie a sistemului judiciar”. Potrivit executivului […]

Povestea mierii pe care un clujean o vinde cu 35 de euro/kilogramul

Pentru clujeanul Mihai Grama, stupar cu studii de specialitate la București și spirit de aventură, apicultura a devenit un stil de viață. Stă plecat toată vara de acasă, pe culmi de munte unde albinele sale găsesc florile sălbatice din care produc cea mai curată miere din România. Nu duce lipsă nici de clienți pentru că […]

Profil de proiect cu fonduri UE: Intreprinderi simulate ale studentilor/ “Intarzierile in evaluare au dus la scurtarea proiectului cu 1 an”

Prin proiectul SIMPRACT, cei zece parteneri implicati, doua organizatii patronale si opt universitati, urmaresc sa-i invete pe studenti in mod practic cum sa devina antreprenori. Minimum 2250 de studenti urmeaza sa dezvolte firme simulate sau sa implice in activitatea acestora. Primul targ de intreprinderi simulate ale studentilor s-a desfasurat vineri, 20 februarie la Universitatea Politehnica […]

Bani europeni la un apel distanță – 021 9668 (P)

Centrul de Informare și Asistență în Afaceri InfoBiz lansează campania „Cu bani europeni pe drumul spre succes!“. Scopul acestei campanii este de a atrage atenția atât a mediului privat, cât și a celui public asupra posibilităților de dezvoltare economică sau comunitară cu bani de la Uniunea Europeană. Campania se va defășura în perioada februarie – […]